CĂRȚI

Jurnalul unui cititor

Marți, 18 DECEBRIE 2018

Savurez JURNALUL ANNEI FRANK (Ari Folman și David Polonsky, Editura Humanitas, București, 2018, 160 p.) – roman grafic bazat pe ediția definitivă a jurnalului. Întorc ultima filă și îmi notez câteva dintre însemnările zilnice ale Annei:

1. Sfatul Annei: ,,Când ești singur și nefericit sau trist, încearcă și tu odată, pe o vreme la fel de frumoasă, să privești din pod lumea de-afară. Nu casele și acoperișurile, ci cerul. Câtă vreme te poți uita fără teamă la cer, vei ști că lăuntric ești pur și că, orice-ar fi, îți vei regăsi fericirea.”
2. Definiția religiei: ,,O religie, nu contează care, îi ține totuși pe oameni pe calea cea bună. Nu e vorba de frica de Dumnezeu, ci de înalta prețuire a onoarei și conștiinței proprii. Ce frumoși și buni ar fi toți oamenii dacă, în fiecare seară, înainte de culcare, și-ar rememora întâmplările zilei și apoi ar analiza cu atenție ce a fost bun și ce a fost rău în ceea ce au făcut.”

3. ,,Săptămâna asta am citit mult și am muncit puțin. Așa trebuie să faci pe lumea asta și atunci în mod sigur vei ajunge departe.”
4. „Ieși afară, mergi în câmp, în natură și soare. Ieși afară și încearcă să regăsești fericirea în tine. Gândește-te la tot ce-i frumos în tine, în jurul tău și fii fericită!”
5. ,,Cred că opinia conform căreia femeia are datoria să aducă pe lume copii se va modifica în cursul secolului următor și va face loc prețuirii și admirației pentru cea care, fără crâcnire și fără vorbe mari, ia astfel de poveri pe umerii ei.”

Duminică, 12 APRILIE 2020

Descopăr versiunea definitivă a Jurnalului Annei Frank tradusă după originalul neerlandez (Editura Humanitas, ediția a II-a, București, 2016, 392 p.).

Adaptarea grafică a romanului o recomand tinerilor cititori! Vreau să aflu mai multe despre perioada în care Anne a stat închisă în Anexă – 6 iulie 1942 – 4 august 1944. Nu stau pe gânduri și îmi comand cartea! Bineînțeles că nu am putut pune o singură carte în coș. Îmi comand și TESTAMENTELE, noul roman al lui Margaret Atwood.

Vineri, 17 APRILIE 2020

Încep să înfulec TESTAMENTELE!

Duminică, 19 APRILIE 2020

Termin TESTAMENTELE! Îmi notez citatele care mi-au atras atenția, așa cum fac de fiecare dată, iar apoi mă pun la somn cu gândul la JURNALUL ANNEI FRANK!

Luni, 20 APRILIE 2020

Încep să citesc JURNALUL ANNEI FRANK, dar nu înainte de a citi despre Fundația Anne Frank, care a fost înființată de tatăl ei, Otto Frank, în Basel, Elveția, în anul 1963. Aflu că manuscrisul Annei Frank se află în Casa Memorială din Amsterdam. Sper să ajung acolo într-o zi… Pentru mai multe informații, vizitați www.annefrank.ch.

Anne Frank a început să scrie în acest jurnal în 12 iunie 1942, chiar de ziua ei. Ultima însemnare datează din 1 august 1944! Anne a stat ascunsă în Anexă din 6 iulie 1942 până în 4 august 1944! Când a intrat în Anexă avea 13 ani, iar când a ieșit 15! În această Anexă au trăit 8 oameni!

Nu o să fac un rezumat al acestui jurnal. Puneți mâna și îl citiți! El ar trebui să se regăsească în biblioteca fiecărui cititor! Vreau să evidențiez că au fost oameni care au stat închiși 2 ani, nu 2 luni, așa cum ni s-a cerut nouă. Ei au supraviețuit 2 ani în condiții mizere, fără TV, Facebook etc. Și-au ocupat timpul cu activități care, pentru unii dintre noi, sunt de domeniul SF-ului!

,,Săptămâna asta am citit mult și am muncit puțin. Așa trebuie să faci pe lumea asta și-atunci în mod sigur vei ajunge departe.” (p.78) – sunt cuvintele unei fete de 13 ani. Așadar, reflectați!

Protectorii lor sunt cei care îi aprovizionează cu alimente, haine, cursuri și cărți:

,,Tot ea (Miep) aduce în fiecare sâmbătă câte cinci cărți de la bibliotecă. Așteptăm mereu cu nerăbdare să vină sâmbăta, ca să vină și cărțile. Parcă am fi niște copii mici care primesc cadouri. Ceilalți oameni nu pot ști cât de mult înseamnă cărțile atunci când trebuie să stai închis undeva. Lectura, studiul și radioul sunt singurele noastre distracții.” (p.130) – oare să încep să enumăr ,,distracțiile” pe care le-ați avut la îndemână dvs, dragi cetățeni?!

,,Alții își arată eroismul în război sau față de germani, protectorii noștri și-l dovedesc prin voioșia și iubirea lor.” (p.208)

,,Ceea ce se întâmplă la ceilalți oameni în timpul săptămânii se întâmplă în Anexă duminica. Când ceilalți oameni își pun haine de sărbătoare și ies să se  plimbe la soare, noi, cei de-aici, frecăm de zor podele, măturăm și spălăm.” (p.226) – știți de ce? Pentru că în timpul săptămânii, în timpul zilei, trebuie să facă liniște, să nu îi audă cineva. Voi așa v-ați petrecut timpul? Vă era frică să nu vă audă cineva?

,,Scrisul meu, cea mai minunată avuție pe care o posed, avansează bine.” (p.228)

Noroc că au o fereastră! Încă pot să mai vadă cerul! În Anne Frank am văzut o Pollyanna care iubește frumosul în toată splendoarea sa! O zi în care pot să privesc cerul este o zi în care pot să admir frumosul!

,,Câtă vreme există toate astea, mi-am zis, iar eu pot avea parte de ele, de razele astea de soare, de cerul ăsta fără nici un nor, n-am de ce să fiu tristă.” (p.229)

,,Pentru orice om căruia îi este frică, care e singur sau nefericit, remediul cel mai bun este în mod cert să iasă afară, să meargă undeva unde să fie cu totul singur, singur cu natura, cu cerul și cu Dumnezeu. Căci abia atunci și numai atunci simți că totul este cum trebuie să fie și că Dumnezeu vrea să-i vadă pe oameni fericiți în mijlocul naturii simple, dar frumoase. Câtă vreme toate astea există și, fără îndoială, așa va fi mereu, știu că, în orice condiții, există o consolare pentru fiecare tristețe. Și cred cu fermitate că natura poate alunga multe nenorociri.” (p.229)

,,Azi-dimineață, când stăteam la fereastră privind afară, adică uitându-mă exact și profund la Dumnezeu și la natură, am fost fericită, pur și simplu fericită. (…) câtâ vreme există această fericire interioară, această fericire data de natură, de sănătate și de încă foarte multe alte lucruri, câtă vreme porți toate astea în tine, te vei simți întotdeauna fericit. Bogăție, considerație, poți pierde totul, dar fericirea din inima ta nu poate fi decât ascunsă sub un văl și, cât trăiești, te va face mereu fericit.

Când ești singur și nefericit sau trist, încearcă și tu odată, pe o vreme la fel de frumoasă, să privești din pod lumea de-afară. Nu casele și acoperișurile, ci cerul. Câta vreme te poți uita fără teamă la cer, vei ști că lăuntric ești pur și că, orice-ar fi, îți vei regăsi fericirea.” (pp. 229 – 230)

Cea mai profundă și sinceră definiție a iubirii pe care am citit-o vreodată!

,,Iubire, ce este iubirea? Cred că iubirea este ceva ce, de fapt, nu se poate traduce în cuvinte. Iubirea înseamnă să înțelegi pe cineva, să ții la cineva, să împărtășești cu el fericirea și necazul. Și, la toate astea, se adaugă mai devreme sau mai târziu și iubirea fizică. Ai împărțit ceva, ai oferit ceva, ai primit ceva. Și dacă te căsătorești sau nu, dacă ai un copil sau nu, dacă ți-ai pierdut onoarea sau nu, toate astea nu contează dacă știi că pentru tot restul vieții ai pe cineva lângă tine care te înțelege și pe care nu trebuie să-l împarți cu nimeni!” (p.235)

Notez din nou acest sfat, deși l-am mai notat o dată, când am citit adaptarea grafică a romanului. L-aș scrie pe toate zidurile și aș striga în gura mare: ,,Oameni buni, noi, spre deosebire de ei, avem drepturi, avem lucruri de care putem să ne bucurăm! Suntem liberi!”

Sfatul Annei: ,,Ieși afară, mergi pe câmp, în natură și soare. Ieși afară și încearcă să regăsești fericirea în tine. Gândește-te la tot ce-i frumos în tine și în jurul tău și fii fericită!” (pp.244-245)

În viață trebuie să vedem întotdeauna partea plină a paharului. Mie îmi place să joc JOCUL MULȚUMIRII! Mi-ar plăcea să văd din ce în ce mai mulți oameni că fac asta!

,,Eu cred că, dimpotrivă, în orice necaz este și o urmă de frumos. Dacă ai ochi pentru ea, descoperi din ce în ce mai multă bucurie și-ți regăsești echilibrul. Iar cine-i fericit îi va face și pe alții fericiți. Cine are curaj și încredere nu se va lăsa pradă nenorocirii.” (p.245)

Cât adevăr… Mulți medici, dar puțini oameni printre ei…

,,Dar n-ar trebui să le reproșez doctorilor nimic, la urma urmei fiecare dintre noi are doar două mâini și în ziua de azi există prea mulți bolnavi și prea puțini medici.” (p.254)

Uneori, parcă Anne descrie vremurile noastre: ,,…epoca în care trăiesc este și ea smintită, iar împrejurările încă și mai smintite.” (p.255)

,,…lângă o fereastră deschisă, în întuneric, doi oameni își spun mai multe decât la lumina soarelui. Este mai ușor și să-ți împărtășești sentimentele în șoaptă decât să le trâmbițezi în gura mare.” (p.264)

Fata asta frumoasă și plină de viață avea visuri, visuri pe care naziștii i le-au furat…

,,Chiar dacă nu voi fi scriitoare, vreau pe lângă slujba mea ori alte îndeletniciri, să nu neglijez niciodată scrisul.

Nu sunt bogată în bani sau bunuri materiale, nu sunt frumoasă, inteligentă, superdotată, dar sunt și voi fi fericită! Am o fire veselă, iubesc oamenii, nu sunt suspicioasă și vreau să-i văd pe toți fericiți odată cu mine!” (p.275)

,,Ieri-seară, ministrul Bolkestein a spus la Radio Oranje că după război se vor aduna jurnalele și scrisorile din această perioadă. Bineînțeles că toți au tăbărât numaidecât pe jurnalul meu. Gândește-te ce interesant ar fi dacă aș publica un roman despre Anexă. Dacă s-ar lua doar după titlu, oamenii ar crede că e vorba de un roman polițist.

Dar acum, serios, la vreo zece ani după război, cu siguranță că oamenilor o să li se pară amuzant când li se va povesti despre noi, niște evrei, cum am trăit, cum am mâncat și am discutat aici.” (p.281) – Anne, nu mi s-a părut deloc amuzant…

Printre consemnările despre război, discuțiile despre cărți și cursuri, își fac loc și discuțiile despre religie:

,,Cine ne-a impus asta? Cine a făcut din noi, evreii, o excepție printre toate popoarele? Cine ne-a făcut să suferim așa? Dumnezeu e cel care ne-a făcut așa, dar tot Dumnezeu este cel care ne va ridica. Dacă îndurăm toată suferința asta și continuăm să rămânem evrei, atunci, într-o bună zi, evreii se vor transforma din damnați în exemple. Cine știe, poate credința noastră va învăța toată lumea și, astfel, toate popoarele ce este bine, și de aceea, numai de aceea trebuie să suferim. Noi nu vom putea deveni niciodată doar neerlandezi sau doar englezi sau doar orice altă nație, noi vom rămâne întotdeauna și evrei, noi va trebuie să rămânem evrei. Dar noi și vrem să rămânem evrei. Curaj! Să fim în continuare conștienți de sarcina noastră și să nu ne plângem, vom fi salvați, Dumnezeu n-a abandonat niciodată poporul nostru; prin toate veacurile au trebuit să sufere, dar prin toate veacurile s-au și întărit. Cei slabi vor cădea, iar cei tari vor rămâne și nu vor pieri!” (p.300)

Naziștii au ucis aproximativ 6 milioane de evrei, iar printre ei se numără copii, tineri, ale căror visuri nu au mai prins aripi.

,,Știu ce vreau, am un scop, am o opinie, am o credință și o iubire. Lăsați-mă să fiu eu însămi, și-atunci sunt fericită. Știu că sunt o femeie, o femeie cu forță interioară și mult curaj!

Dacă Dumnezeu mă lasă să trăiesc, voi ajunge mai departe decât a ajuns mama vreodată, nu  voi rămâne lipsită de importanță, voi pleca în lume și voi munci pentru oameni!

Acum știu că bucuria și curajul sunt lucruri absolut indispensabile!” (p.301)

,,În orice caz, după război vreau să public o carte intitulată Anexa, jurnalul îmi va putea servi ca bază.” (p.335)

Prin porii hârtiei care ,,este mai răbdătoare decât oamenii” (p.18), așa cum spune Anne, respiră SPERANȚA:

,,Încă iubim viața, încă n-am uitat glasul naturii, încă mai sperăm, sperăm tot felul de lucruri.” (p.348)

Anne este o feministă convinsă! Vorbește despre drepturile femeilor și despre respectul față de femeie, care, din punctul ei de vedere, lipsește cu desăvârșire. Este indignată de faptul că bărbatul este așezat pe un piedestal, în timp ce femeia nu se poate bucura de un astfel de privilegiu.

,,În general, pe toate continentele lumii, bărbatul se bucură de multă stimă; de ce femeia n-are dreptul să beneficieze cu prioritate de o parte din stima asta? Soldații și eroii de război sunt cinstiți și sărbătoriți, exploratorii se bucură de faimă eternă, martirii sunt venerați, dar, din toată omenirea, câți sunt cei care văd și în femeie un soldat?” (p.362)

Exemplifică toate aceste idei și aduce în discuție cartea Luptători pentru viață, scrisă de Paul de Kruif:

,,…în general, femeile, chiar și numai prin faptul că aduc copii pe lume, îndură mai multe suferințe, mai multe boli și mai multă mizerie decât oricare erou de război. Și cum este răsplătită femeia pentru izbândă după toată durerea suferită? Este împinsă într-un colț dacă nașterea a sluțit-o, copiii ajung curând să nu-i mai aparțină, frumusețea i-a dispărut. Femeile sunt niște soldați care luptă și suferă pentru supraviețuirea omenirii, mult mai viteji, mult mai curajoși decât numeroșii eroi ai libertăți cu gura lor mare!”

Nu vreau să spun cu asta nicidecum că femeile trebuie să se răzvrătească împotriva aducerii pe lume a copiilor, dimpotrivă. Așa-i natura orânduită și este bine că e așa. Condamn doar bărbații și toată ordinea lumii care niciodată n-au vrut să-și dea seama ce rol important, dificil, dar uneori și minunat joacă femeile în societate.” (p.362)

Își încheie discursul despre femei într-o notă pozitivă:

,,Cred că opinia conform căreia femeia are datoria să aducă pe lume copii se va modifica în cursul secolului următor și va face loc prețuirii și admirației pentru cea care, fără crâcnire și fără vorbe mari, ia astfel de poveri pe umerii ei” (p.363)

Sâmbătă, 25 APRILIE 2020

Citesc ultimele pagini ale jurnalului. Aceeași Anne, o optimistă incurabilă, care întrezărește un viitor luminos. În dimineața zilei de 4 august 1944, toate visurile se spulberă… Jurnalul Annei nu este confiscat, fiind salvat de secretara lui Otto Frank, Miep Gies, care nu a fost arestată.

O radiografie a timpurilor lor, dar și a timpurilor noastre…

,,Asta-i dificultatea timpului nostru: idealurile, visele, speranțele frumoase nici nu apucă să apară bine, și numaidecât sunt lovite de realitatea atroce și distruse cu totul. E un mare miracol că n-am renunțat la toate speranțele mele, căci ele par absurde și irealizabile. Cu toate astea, eu țin la ele, fiindcă tot mai cred în bunătatea interioară a oamenilor.” (p.377)